S-a stabilit când va fi aprobată OUG care va permite TVR să achite datoria la EBU

S-a stabilit când va fi aprobată OUG care va permite TVR să achite datoria la EBU
Publicat: 08/06/2016, 17:13
Actualizat: 28/09/2018, 17:14

La finalul ședinței Executivului, purtătorul de cuvânt a spus că ordonanța de urgență privind TVR este inițiată de Ministerul de Finanțe și se află în dezbatere publică, iar după ce va avea toate avizele, va fi aprobată, cel mai probabil în ședința următoare a Guvernului.

„Nu e vorba de realocări financiare suplimentare pentru plata acestor datorii, ceea ce se întâmplă de fapt este crearea cadrului legal (…) În momentul în care a apărut disputa legată de pierderea unor drepturi de televizare a Televiziunii Române a diferite manifestări artistice, sportive sau programe, Guvernul a constatat că nu are cadrul legal pentru a interveni în sprijinul televiziunii publice în perspectiva susținerii obligațiilor constituționale pe care aceasta le are”, a spus Dan Suciu.

El a explicat că banii alocați la capitolul de „Chletuieli cu închirierea spațiilor și circuitelor pentru agenții economici din domeniul comunicațiilor” vor putea fi utilizați de TVR pentru plata datoriilor la EBU, o plată care este „urgentă și imperioasă”, alftel TVR va fi eliminată din sistemul european de televiziune și va pierde accesul la programele conferite prin statutul de membru.

„Noi creăm posibilitatea ca Televiziunea Română să-și plătească o serie de datorii la EBU, nu plătim nici datoriile pe salarii, nici celelalte datorii pentru furnizori, nici datoriile pe care televiziunea le are față de angajații care au pierdut procese în instanță. Toate aceste datorii rămân în picioare și evident că ne interesează modul în care televiziunea va gestiona întregul proces și își va achita aceste datorii într-un fel sau altul. Rămân, cred, peste 700 de milioane de lei datorii pe care televiziunea publică le are. Asta nu înseamnă că situația s-a schimbat fundamental la nivelul televiziunii publice, doar va exista cadrul prin care televiziunea va putea să beneficieze de programe de calitate pe care le ia de pe rețelele internaționale”, a spus Suciu.

El a subliniat faptul că Guvernul are cerințe „foarte întemeiate” în ceea ce privește TVR, respectiv a solicitat controlul cheltuielilor și o strategie de funcționare pentru următoarea perioadă.

„Acesta a fost și punctul de vedere al reprezentantului nostru în Consiliul de Administrație al televiziunii și aprecim faptul că în consiliu s-au votat aceste cerințe, în consecință vom avea și o strategie, și un control al cheltuielilor”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Imposibil prin lege pentru PENSIONARI. Decizia prin care se dă INTERZIS în România
Apare o nouă televiziune. Va fi un festival de filme și divertisment
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×